Iubim atât de diferit

Iubim atât de diferit, în atât de multe feluri, uneori mă întreb ce e iubirea? Ce mai e? Sunt atât de rațională, și totuși, atât de visătoare, mă îndrăgostesc și mă răsîndrăgostesc, și totuși ce-i iubirea?

Sentimentul ăla în care îți tremură genunchi și vrei să fugi, și vrei să rămâi, și te rogi să nu-ți de-a drumul de frică să nu te trădeze ticăloșii de genunchi? E atunci când ai ucide pentru un sărut, un mesaj, un ceva? E atunci când somnul ți-e stricat și crezi că el te visează așa cum îl visezi și tu? E atunci când te uiți la ceas și e fix, și numeri repede orele și literele să vezi cine te iubește? Când plângi pentru fiecare privire aruncată altei femei și pe tine nu te cunoaște? Când recitești nenumărate mesaje care ți-au adus și bucurie,și durere, și nebunie? E atunci când iubești ca o adolescentă întârziată, când fiecare gând îți accelerează bătăile inimii,când ești nerăbdatoare, când totul se învârte în jurul lui? Când?

Atunci când ne mai sperând apare el ca un copil  nevinovat care te face să speri la prințul tău? E atunci când părerile lui sunt atât de apropiate de ale tale încât prinzi curaj că poate nu ești așa defectă? Când zâmbești telefonului crezând că nu ai nimic, doar un banc bun, și oamenii se miră că totuși nu ai uitat să zâmbești?  O fi atunci când abia aștepți să stai în liniște acasă împărțind o cană de lapte cu cacao? O fi atunci când planurile de nuntă nu mai sunt așa importante ? Când nu te gândești la viitor, când nu există teamă, numai liniște? Când ?

O fi atunci când apare în viața ta versiunea prințului pe care tu ți-ai imaginat-o? Când tot ce crezi că îți poate fi suficient s-a materializat într-o persoană care îți dă târcoale? Când te avânți plină de încredere că e tot ce ai visat, tot ce ți-ai dorit, fără nebunia aia de moment? Atunci când iubirea există deja, atunci când iubești o imagine și care pare să nu vrea să fie așa cum o iubești tu? Atunci când lupți neîncetat de teamă să recunoști că ai greșit? Atunci când zâmbești tâmp pentru că toată lumea crede că ai relația perfectă? Când e iubire?

E atunci când ai curajul să trăiești, atunci când întrebarea„Nu ai de gând să te măriți?” nu te mai sperie, nu te mai stresează și nu mai fugi fără să dai un răspuns. E atunci când ți-ai iertat toate iubirile, atunci când ești mândră de tine, de ei, când îi saluți din respect că te-au iubit sau nu, că au rămas sau nu, că au făcut parte din maturizarea ta. E atunci când accepți că oamenii vin în viața ta cu un motiv și pleacă din mai multe.

           De ce? Tot timpul întreb de ce se întămplă lucruri sau de ce nu se întâmplă lucruri, vreau să știu motivele, să scormonesc tot felul de lucruri, nu-i întotdeauna bine.

          Mă bucur că nu mă cunoști încă, poate am timp să remediez situația, să mă joc, să visez, să scap fără să mă alungi tu sau să fugi. Da, oamenii au tendința să fugă de mine, sunt destul de acidă și nu mă las ușor impresionată. Sunt un om ciudat, da, un om, mai mult om decât muiere, dar mi se spune că sunt și minunată din când în când.

            Mă dor toate, de la mâini și oase care refuză să coopereze cu acestă vreme urâtă, până la suflet care refuză să mai primească oamenii, am nevoie de ceva alifie să îmi atenueze durerea sau nu..? încă mă întreb dacă să mă obișnuiesc cu durerea și să devin imună sau să mă mint că mă pot vindeca, încă caut.

             Durerea vine și pleacă, oamenii vin și pleacă, eu mă înclin încercând să îmi păstrez lacrimile pentru momentele fericite, nu pentru ceva ce nu are o rezolvare palpabilă.

             Nu știu de ce îți spun ție toate lucrurile astea, nu întotdeauna mă simt îndeajuns de în largul meu pentru a discuta ce e în capul meu. Mi-e greu să fiu luată în serios pentru că arăt și mă comport ca un copil ce nu vrea să crească, dar astă mă ține în viață și îmi dă putere să trec peste lucruri și peste probleme, peste fapte ce se lasă greu uitate.

           Și până la urmă cine ești tu? Eu vorbesc non-stop, despre mine, despre alții, despre lucruri amuzante, altele interesante, dar acum vreau să știu despre tine :D ca să spun și altor oameni că există cineva care mă ascultă și pe mine și mă înțelege în felul lui. Spune-mi cine ești!

              Spune-mi ce preferi să nu mănânci, ce nume i-ai pune copilului tău, ce zodie ești, dacă urăști sau iubești oamenii, spune-mi ce crezi că ar trebui să fac să te văd zâmbind, spune-mi tot ce crezi că aș vrea să știu, că e important pentru tine să știe altcineva.

                                  Te voi asculta. Promit!

                                                    A.

             

p.s.: nu-ți pierde entuziasmul niciodată.

Manual de utilizare

               Acceptă-mă. Spune-mi că ai nevoie de timpul tău, de băieții tăi, sună-mi prietenele să vină să mă răpească și fugi în oraș, la meci. Salvează-mă când ieșim în oraș, alege tu în locul meu când sunt prea nehotărâtă să îmi iau același sortiment de înghețată  ca de fiecare dată. Lasă-mă să îți cumpăr haine pentru că oricum le voi purta eu, și dacă îți plac, și dacă nu le vei îmbraca niciodată. Spune-mi ce îți place să mănânci și vei fi scutit să savurezi toate experimentele mele gastronomice. Urmărește-mă la cumpărături și pune în coș tot ce pun eu înapoi pe raft. Cumpără-mi bilete la teatru și la filme românești. Întreabă-mă cu ce mă îmbrac când ieșim în oraș și ai grijă să nu arătăm ca „Frumoasa și Bestia”, iar eu să fiu Bestia. Urmărește-mi lista de wishes de pe Pinterest și nu vei fi nevoit să-mi stresezi prietenele de ziua mea. Nu-mi tăia avântul și trăiește-mi entuziasmul. Spune-mi visele tale și trăiește-le alături de mine. Lasă-mă să îți dovedesc cât ești de important. Citește-mi blogul și regăsește-te în postări.

                        Fii mai șmecher  ca mine și te voi iubi pentru totdeauna.

Dileme

            Și? Ce faci de Revelion?

            Mare problemă, una de gradul I, mai ales că e decembrie deja și noi nu știm încă nimic despre ce o să facem în noaptea dintre ani. Anul trecut a fost fain, dar anul ăsta nu vrem să fie la fel, e un nou an, vrem o nouă locație. Nu, nu putem sta acasă, de ani întregi tot acasă am stat, acum că am crescut mergem pe la alții, că doar de Crăciun suntem acasă că oricum n-au fost de mult și am mai sta și cu părinții.

             Da, în Ajun mergem cu colinda și în seara de Crăciun mergem în oraș(s-a deschis un nou club în centru, îi facem inaugurarea). Dar da, Revelionul, nu-l facem acasă, plecăm în lume, nu știm unde, dar căutăm. Cum de când? Din septembrie! M-am săturat deja de atâtea oferte, dar m-am găsit niciuna care să fie potrivită, chiar trebuie să fie ceva special. De revelion trebuie să fii cu prietenii, să te îmbeți încât să nu regreți nici bani pe care i-ai plătit, nici faptul că nu ai rămas acasă. Într-un cuvânt: Distracție!

            E complicat până ne hotărâm. Unii știu ce fac, am merge cu ei, dar ba e prea scump, ba nu e pe gustul nostru, ba e prea departe, ba nu cântă cine trebuie. Vedem noi ce facem!

După toate astea cred că voi rămâne acasă și am să dorm, în fiecare an de revelion îmi promit că la anu o să dorm, că nu mă mai duc niciunde, că o să stau în pijama, mă îmbăt singur și dorm de la 10.

Aș merge cu ai mei, dar ei se strâng ca bătrânii și își amintesc cum era odată. De parcă odată ar fi fost acum 100 de ani, nu 20. Și au aceleași povești în fiecare an, își amintesc de balurile de la cămin, cine cu cine a dansat, care pe care a bătut, care n-o dat bani și care s-a îmbătat.

         Apoi la 12 fără 10 minute se iese afară, îmbrăcat, dezbrăcat, toată lumea: AFARĂ! Unul împarte pahare și șampanie, și dacă ai băut toată șampania, paharul se umple, iar și iar, până se duc 2 sticle de șampanie(cu arome diferite). Unul se ocupă de petarde, artificii alte drăcovenii care luminează și fac zgomot, altele în fiecare an. Altul se ocupă cu pupatul vecinilor și urările de bine către toată lumea. Mai sunt și cei pasivi, studiază tot și se grăbesc înapoi la căldură, cei ciudați care aduc cadouri ciudate, mâncare ciudată sunt supersticioși și în fiecare an inventează noi tradiții.

           E amuzant și toată atmosfera asta dă o stare de bine, de acasă. Dar de revelion ne trebuie altceva, de revelion nu e vorba de acasă, de revelion trebuie ceva special.

Realitate

Iubesc. Nu iubesc. Iubesc. Nu iubesc. Iubesc...

Ar muri toate florile, și-ar pierde toate petalele, s-ar usca cu totul și, totuși, eu nu aș afla și nu ar afla nici alții. S-ar crea un adevărat haos al petalelor, un haos trist pentru că gheața are nevoie de foc pentru a se topi, iar oamenii sunt stane de piatră. Este enervant. Și eu sunt om și totuși ceilalți mă considera super erou. De ce? De ce nu ?

Nu îmi pasă.(Nu vreau să îmi pese.) Îmi pasă doar că toată lumea ignoră că oamenii sunt la fel, au aceleași nevoi, aceleași sentimente, doar că reacționează diferit. Vreau să mi se acorde credibilitetea propriului mod de a gândi, nimic mai mult. Dar suntem doar curajoși, bătători cu pumnii în piept și somnambuli în propria viață. Toată lumea crede că „poate”, că totul e ușor, nimeni nu face și nimeni nu știe că pastilele de putut nu se obțin stând, mâncând semințe și jucându-se de-a judecătorii supremi în viața altora.

Bună și ție, suflete pierdut. Eu sunt omul ăla pe care îl urăști, îl invidiezi și nu poți trăi fără el, dar îți pui masca și păstrezi aparențele, ceri chiar și dovezi de afecțiune. Pentru că eu sunt persoană la care îi e milă de tine, te iubește așa defect cum ești, te ajută și te ridică de jos, și nu cere nimic în schimb. Nu-ți face griji, eu sunt fericit și fără tine, și tu o să fii fericit fără mine după ce îți plângi de milă. Așa plângând vei găsi alții, și alții, și alții, și tot așa până ce moartea va fi prezentă.

Nu-ți dau nimic. Cerșete, cere, imploră, eu nu-ți voi mai da. Luptă și îți voi apăra spatele, îți voi da muniție și voi muri pentru tine. Dar nu-mi cere iubire, dovezi de iubire, nu-mi cere soluția. Tu vrei să mori, eu nu te voi opri.

Tu nu vrei, eu de ce aș vrea?

Cluj

Cluj. Departe de tot, aici în mijlocul Ardealului, îmi doresc să merg acasă. Să fug de oamenii ăștia ce par așa de gri. Bine, poate am eu așteptări prea mari, să fiu eu o cuceritoare de suflete noi, să mă primească toți cu brațele deschise, așa cum i-aș primi eu. E un oraș trist cu oameni nemulțumiți de oameni. Un oraș în care plouă, e frig, iar oamenii se grăbesc spre nicăieri. Sufocant.

Iar eu mă gândesc la El, e în gândurile mele când nu mă aștept, e aici suflându-mi în ceafă, șoptindu-mi că o să îmi placă Cluju, îmi vine să-l sun să-i spun, să glumească și să-mi zică că așa trebe să fie. Dar nu pot. El nu-i al meu și nu va fi, nu am curaj să lupt și nici siguranța că el va lupta. Am doar o privire aruncată pe ascuns, o privire de dor și drag, o privire și atât. Nu avem cuvinte, nu avem fapte, nu avem nimic, doar o privire ce duce spre visare. Avem un secret pe care nici noi nu îl știm prea bine, e secretul sufletelor noastre, noi doar îl apărăm și îl ascundem mai bine.

Quo vadis?

Te-ai trezit şi azi, prea obosit că iar ai dormit mai putin de 4 ore. Ai amânat alarma de două ori, dar timpul nu te aşteaptă. Te ridici şi înainte de toate dai drumul la filtru de cafea. Deja când te speli pe dinţi, începe să miroase a cafea, te îmbraci mai repede. Te răzgândeşti în ultimul moment, iei cămaşa albastră şi o laşi pe cea neagră pentru mâine. Cana ta te aşteaptă cuminte în chiuvetă, murdară, o speli repede ca nu cumva să râdă prea mult de tine şi îţi torni vesel cafeaua mult aşteptată. O bei aşa, pe asta nu o povesteşti, n-ai timp azi.

Te moleşeşti,ai o stare de bine... dai cu ochii de ceas, încă 20 de minute până să pleci. Mamele astea sunt prezente şi când nu sunt. N-ai vrut niciodată ceas în bucătărie. Pui ultimele lucruri în ghiozdan, torni prima cafea ce urmează să fie povestită în termos.Înainte să ieşi verifici dacă ai chei, telefon, portofel şi apropo de mame, bagi mâna în borcanul cu dulciuri pe care ţi le trimite în fiecare lună de când stai singur.

Iar te-ai grăbit la autobuz şi trebuie să aştepţi. Urăşti să aştepţi. Da, toată lumea urăşte asta, dar tu ai un motiv foarte bine întemeiat. Eşti prea curios şi ai o înclinaţie spre a asculta oamenii inconştient, pur şi simplu asculţi şi te laşi purtat de  povestea lor. Încerci să te aperi, îţi pui căştile, dar nici o şansă. O vezi pe tanti ce stă pe colţ lângă covrigărie, îi ştii povestea de data trecută când ţi-ai uitat căştile acasă. Stă singură dintotdeauna, deşi are doi băieţii care trec din an în Paşte pe la ea. În schimb, are o pisică tigrată care abia merge de bătrână ce e, toată lumea o ştie şi o iubeşte pe Mimi. Acum tanti pare să fie tristă şi tot explică ceva, trebuie să opreşti muzica asta. Se pare că Mimi s-a pierdut,de două zile nu a apărut, iar lipsa ei este de nesuportat. Vine autobuzul. Dai drumul la muzică cu gândul la bătrănica bătrânicii, eşti hotărât să nu mai asculţi şi alte poveşti, alte vieţii. Doar jumate de oră şi cobori, poţi rezista.